Nu stiam ca nu am voie

Cineva mi-a spus ca noi (eu, tu, oricine se mai simte) suntem copii speciali, care am fost binecuvantati de la natura: destepti, la un liceu bun, intr-un oras cu posibilitati, bani, parinti etc etc. Ceea ce ne face un fel de "cei mai cei dintre cei". Asa ca noi avem un destin important de urmat: sa ajungem ceva in viata, sa devenim modele pentru generatiile viitoare, sa lasam in urma noastra mosteniri mari societatii (idei poate prea idealiste, luati esenta).
Intr-o oarecare masura, cam asa si este. Cel putin in viziunea parintilor, bunicilor, profesorilor. Noi o sa ajungem oameni de vaza (sau de "baza" :P). Ma intreb cum va fi daca nu va iesi asa cum totul pare predestinat. Sa luam ca exemplu BAC-ul care se apropie. Toti ne asigura ca luam peste 9, chiar peste 9.50. Dar daca nu o sa stii, ti-e rau, emotii, prostii din astea si si nu e nota 9 ca e 8? Catastrofa asta e! Cum ai putut, tu, elev de 10 (omg), sa iei asa nota? Concepe cineva ca e posibil? Nu. Se pare ca nu avem voie. Nu avem voie sa o dam in bara. Nu avem voie sa gresim. Noi suntem acei elevi eminenti cu un destin stralucit. Deci, quo vadis? Inainte!